Mentor- călător în trenul viselor, alături de micuțul pastor


Cum s-a lăsat ziua, piticul cârlionțat de cinci anișori mă trage de mână și-mi șoptește serios la ureche: Lajos, citim o carte. Da, citim! Ce să-i faci? Pregătit de pijamale, baia terminată la timp, dar cu mici eforturi căutăm prin bibliotecă o carte magică pentru a inspira visele acestei minunății de om pe care l-am întâlnit în tabără. A fost primul semn când mi-a citit inima și m-a lăsat să pătrund în universul lui plin de curiozități, el fiind fascinat de capodopera minunată a sufletelor de oameni care vin să-l stropească cu lumină.

Dar cum să lași omul fără poveste căci, micul prinț mă duce în mica lui poveste unde erau așeazate o grămadă de lucruri interesante pe care le-aș fi explorat toată noaptea. Sunt lucruri sfinte pe care nu le poți atinge, ca și când ai vedea în fața ochilor tăi povestea îngerilor sau icoane așezate cu sfințenia legăturii dintre mintea lui limpede și gândurile lui.

 

Cum intri în camera lui, cauți loc pe unde să calci, o cutie de lego, o cutie de mașinuțe. Prea infim pentru un gingaș de înger care tocmai găsise o pasiune pentru motorașe sau construcții de lego. Nici să nu vă gândiți că el ar avea camera plină de jucării. Rafturile lui erau pline de cărți cu învățături biblice, semn că micuțul pastor poartă în el  urme  clare de credință vie, lăsând impresia unui inițiat spiritual.

Este un mic prinț, cu părul cârlionțat de mărimea unui spiriduș.  Depistează imediat sunetele sufletului de copil mare sau mic. Ochii lui mari și pătrunzători îți dau senzația unui bătrân înțelept și auto-inițiat. La cinci anișori știe să citească, învață deprinderile de socotit și învață engleza. Știe multe poezii și cântece. În călătorii cântăm împreună…

Așa, spune micuțul. Alege orice carte vrei tu, ți le dau pe toate dacă vrei! Își numără mașinuțele, dar nu reușește să le termine că-mi spune: îți dau să te joci, poftim! Dar pofta de joacă se stingea, abia curgeau stropii de lumină în cameră, semn că povestea trebuie pregătită de îndată. Își salută mândru părinții de noapte bună și îi trimite la … plimbare. Mama înghite în sec, iar tatăl își pregătește în liniște somnul. Se mai aud câțiva pași mărunți, timp în care vorbim șoptit despre îngeri ( continuarea de la cina cea de taină), despre planurile din următoarea zi.

Trecem așadar la prima pagină. El obosit, eu rupt de oboseală. Face o pauză. Oftează adânc și mă oprește din citit: hai să răsfoim pagina următoare, dar nicio pagină nu se termina fără întrebări personale. Mă tratează ca pe-un camarad de vârsta lui ( mi-a spus că am 5 ani) și mă întreabă de planurile pentru ziua următoare. Acel știi ceva urmată de povestea lungă care nu se mai termina era însoțită de o emoție puternică și un elan fantastic de învățare. Atent la fiecare propoziție pe care o citesc, micuțul îmi păzește respirația, intonația și încearcă să mă protejeze, semn că trebuie să închid ochii. Spre final mă simte epuizat, așa că mă amână și-mi alege perna, mă acoperă cu plăpiumioara și-mi spune noapte bună. Dar înainte să-mi spună că se simte ca-n tabără, în prima cameră de la parter și că și-ar dori să fie și ceilalți colegi: Alin, Medox și sora lui mai mică, apoi Iulia.