Peste 20 de micuţi aflaţi în îngrijirea Protecţiei Copilului au intrat în familia noastră! Ei sunt poveştile şi lecţiile noastre de viaţă. Am aflat cu adevărat de la o mână de micuţi ce înseamnă înţelepciune şi modestie, talent şi profunzime. Ajută-ne să-i îndrumăm mai departe! Fii mentorul lor donator!
Dacă vrei să ne susţii, să fii alături de noi, poţi contribui cu o sumă mică. Aici, pe platforma NOASTRĂ. CLICK AICI!.
Niciodată nu m-am gândit cum e să trăieşti într-o lume normală cu greutăţile unui adult atârnate pe aripile unor îngeraşi de câţiva anişori. Timp de o lună de zile am intrat în povestea reală a unor copii aflaţi în îngrijirea celor de la Protecţia Copilului şi-am aflat ce înseamnă să dăruieşti, să iubeşti şi să găseşti în tine prietenul adevărat.
Un micuţ elf de nouă anişori stă ghemuit în spatele băncilor. Nu scoate niciun zumzet. Ne priveşte ca pe nişte oameni străini, aproape că inima lui bătea a emoţii puternice.
Ochii mari şi negrii, cu ochelarii de om mare stă cu mâinile încrucişate şi îşi studiază colegii. Plânge în suspine, în linişte fără să trădeze vreo urmă… aproape că totul se întâmplă într-un mod discret. Spiriduşul nu se apropie de noi de teamă să nu fie abandonat, să nu îi trădăm iubirea care i-a fost trădată vreodată, căci, puiul de om avea nevoie de timp să ne cunoască, să vadă cât de iubitori de oameni suntem. După aproape două săptămâni de cunoaştere, într-o dimineaţă, micuţul se apropie şi îmi oferă o îmbrăţişare. Ai ceva special! Eu cred că ai puteri magice. – spune băieţelul încântat, gata să intre în horă cu noi.
Zâmbetele lor atât de senine străluceau ca nişte diamante şlefuite de magia înţelepţilor. Însă, viaţa i-a determinat să fie mai puternici, eroi, căci dac-ai sta câteva ore printre ei, le poţi vedea cum lacrimile din interiorul lor curgeau ca nişte valuri tămăduitoare, rostite prin graiul lor divin. Sufletele lor vibrau atât de puternic a suferinţă, a maturitate. Doar de câteva momente de conectare autentică cu ei ai nevoie, iar micuţii îşi vor deschide inimile şi le vei auzi inimile cum le ticăie, precum ceasornicul unei legende.
Liviu, 12 ani: Când mă privesc în oglindă, mă simt singur, îmi văd sufletul gol
Comunicarea lor părea perfectă. Îşi zâmbeau, se ţineau de mâini cu toată puterea, alimentaţi de instinctul înnăscut de apărare. Voi, dragilor, nu sunteţi singuri pe lume, nu trebuie să vă luptaţi ci să zâmbiţi în faţa inamicilor. Sunteţi cu voi, inimă şi corp. Singuri, vă puteţi găsi propriul limbaj, nu alergaţi după sunet, ascultaţi-vă sufletul, îl auziţi? Închideţi ochii în faţa oglinzii, mişcaţi-vă liber, apoi deschideţi-i uşor, ce vedeţi?
Suntem noi, copiii fără copilărie. Ne-am trezit prea devreme într-o lume plină de răutăţi, fără cadouri şi prea multe poveri. Suferinţele se văd mai bine în oglindă, mi-a fost greu să-mi găsesc zâmbetul, abia mi-am stăpânit emoţiile. Mi-au dat lacrimile, recunosc! Când mă privesc în oglindă, mă simt singur, îmi văd sufletul gol– Ilie, 12 ani.
Cuvintele înţelepte ale copiilor:
-
Un om puternic îşi recunoaşte suferinţa şi pleacă de jos, fără să privească în trecut, dar niciodată nu va uita să privească în ochii celor care au trecut prin experienţele noastre – A, 13 ani
-
Când spun că eşti special, aproape că-mi dau lacrimile, aş vrea să te îmbrăţişez în fiecare zi, îmi dai energie. Eu cred că nu aparţii de lumea noastră – I, 9 ani
-
Când închid ochii îmi imaginez o altă lume, e cea pe care pot să o văd în fiecare om – dorinţa de a găsi motivul pentru care să o schimbe – M, 12 ani
-
Când sunt mic, toţi sunt mari, când suntem mari uităm cât de uşor e să te joci. Cu cât creştem mai mari devenim prizonierii unei noi vieţi – suferinţa. – C, 10 ani
-
Oamenii îşi fac rău singuri mediului de viaţă. Există campanii de salvarea planetei sau a mediului, însă greu se fac auzite printre gunoaie – M, 12 ani.
-
Eu sunt mic, tu fă-mă mare – sunt copacul cunoaşterii – M, 9 ani
-
Chiar dacă sunt sărac nimic nu mă opreşte să fiu cel mai bogat, iar asta nu înseamnă să ai de toate. Cunoaşterea este cea mai puternică armă împotriva sărăciei – C, 11 ani.
-
Când sunt singură, îmi chem îngerii – e clar, nicio urmă de fiinţă umană n-ar avea curajul să se transforme în ceva în doar copiii mai pot visa – S, 10 ani.
-
Vreau să vă fac o mărturisire- astăzi mi-ai schimbat viaţa, mulţumesc, L, – C, 10 ani.
Asociatia de Tineret pentru Prietenie si Educatie 